... marionetă ești tu și tu , ființe deznădăjduite lipsite de apărare. Nu te vreau lângă mine, pui prea multe întrebări, ai luat contact cu pierzania și lumea se scurge prin tine fără să simți, trec milioane de suflete păgâne prin carnea ta. Scriu fantezie, cuvinte legate între ele doar de inspirația clipei, tu ce vei face, cum ai să încerci a schimba atitudinea mea, impregnîndu-ți propria voință meschină în subconștientul meu însetat de iubire? Nu există iubire selectivă, nici iubire... am fost furat . și nu am cui să mă plâng iar tu vei interpreta tot acest text într-un mod absolut oribil, mă rog să nu îl vadă nimeni dar nu am aceast noroc, nici nu știu de ce scriu, poate pentru a-mi umple timpul ponosit. Am doar un creier în decădere și-un pix în derivă; dorința nedovedită de-a pune mîna este inutilă precum lenea, dacă pui mâna, strici, îți lipsește experiența, pregătirea, reciclare de cuvinte. Și e plin de ispite, și e plin de victime uităm să trăim, uităm să ne spunem pe nume, ne pregătim pentru trecut iar cei puternici își văd de treaba lor, caută să devină și mai puternici și cred că acesta este un lucru bun "respectul se câștigă în două moduri , prin teamă sau, culmea, respect" am alterat un citat aparținînd nu știu cui. (și suntem nesătuli) Ne uităm propriul nume apoi începem să plângem , unii lovesc în stânga și-n drepta iar eu îmi strâng suspinele în brațe. Ești tu, oare, neuron fandosit de vină ? Nu, nu ești tu; tu ești doar un accesoriu de preț, nemijlocit și multifuncțional fără tine nu am fi existat. Și nu ne mai înțelegem unii pe alții iar golul a devenit tot mai mare , ar trebui să muncesc la ora asta , dar munca fuge de mine pentru că există multe incompatibilități pe care nu am avut înțelepciunea să le repar - și-am fost folosit și-am fost cinstit (în ambele forme) și-am mers mai departe mândru că am încercat - așa să fie, oare? Nu este suficient, nu mergem mână în mână cu bătăile din tavan, nici cu procesele de conștiință, ascultăm doar ce ni se spune de teama de-a nu mai auzi pe nimeni vorbindu-ne. Tu, dacă vrei, ascunde-te printre cuvinte cu toate sensurile tale eu îmi păstrez rațiunea și resping ceea ce, vădit și lipsit de rușine, încerci să prezinți, să dezvolți, să impui. Dar ai distrus totul în încercarea de-a dovedi că nu greșești, a menține o imagine curată pe un scop deloc nobil. Dar te iubesc și pe tine pentru că ai rolul tău(televiziune te numești și-aș lucra acolo precum un șoarece de bibliotecă adunînd biografie în stomac) Binecuvântat e acela ce se scoală dimineața în brațele soției, merge la muncă - indiferent în ce constă aceasta , apoi se-aruncă iar în brațele ei așteptînd concediul pentru a vedea marea, multele - dar, am uitat să vorbim? Și când vorbește rațiunea așteptăm să curgă ofertele stânga-dreapta, e greu să faci față dar continuăm să antedatam, continuăm să creem copii originale fără de valoare- și e frumoasă viața, iar eu îți mulțumesc dar mi-e teamă pentru că se fură, nu-mi doresc să fiu furat(tu de ce te temi), schimbat, înlocuit și dacă ai ști cât sunt de rațional, cât sunt de atent, cât sunt de grijuliu, cât sunt de iubitor cât de multe îmi doresc, cât te doresc. Sunt ușor de înlocuit dacă mă prefac altul, sunt o victimă dacă rămân eu ? Ajută-mă, prietene(care ești, unde ești, cine ești) sau, te temi și tu ? Ciocăniturile în tavan continuă, este doar o stimulare cognitivă, o exploatare a tratatelor de psihologie. Iarta-mă, dar făcînd un rău, te aștepți la consecințe, și le tot aștepți iar ele nu mai apar, sunt doar semne și coincidențe pe care rațiunea trebuie să le sorteze și o face în magnifica ei hărnicie, ajutată de dorința schimbării, în cazul meu, conștientizarea greșelii și puterea bunului adevăr - dar tu, ai îndoieli și-ți alimentezi creierul cu temeri greșite și ai putere, multă putere, și sunteți mulți, aceeași prieteni pe care i-am respectat după propria-mi știință mai mult sau mai puțin și cărora întotdeauna le-am nutrit numai intenții bune. Șefule, te-ai schimbat - spune-i evoluție. Sandule, te-ai schimbat, spune-i paranoia. Mamă, te-ai schimbat, spune-i proastă sfătuire( aici s-ar putea să greșesc, îmi cunosc mama atât de puțin și doare că nu reușesc să ajung mai aproape) și s-a greșit, și continuă să se greșească și nu se mai poate acoperi, iar eu, creez bariere pentru a păstra curat ceea ce știu că este o raritate și-un lucru de preț, încerc să salvez ce se mai poate din epava în care m-ați transformat(și nu sunt supărat pe voi) pentru a vă atinge scopurile de care nu sunt absolut deloc curios atît timp cât nu îmi pot oferi un loc de muncă, siguranță și viața înapoi. Sincer, simt prefăcătoria, nu simt intenția care poate fi bună sau rea; îmi iau mouse-ul în mână și mă ascund într-o lume imaginară sperînd că voi găsi pe cineva ca mine, care să nu mă cunoască, care să nu fie corupt, cu care să pot purta o discuție nevinovata, dar este infect și acesta ; accept situația ca atare iar calculatorul îmi joacă feste, dar nu are brațe să mă lovească cum am făcut eu; îmi iubesc integritatea fizică și mentală, exact la fel de mult cum o iubesc, respect și pe a ta. Scriu doar aici, în acest blog, nicăeri în altă parte, mai postez pe Facebook arareori. Dar am greșit, așa este? Greșesc și acum când scriu pentru accentuarea clipei și satisfacția viitorului. Greșeală după greșeală, vorbă după vorbă, zi după zi; și nu sunt lacom, și nu sunt leneș și-mi iubesc bunicii dar mă urmărești și acolo, sperînd că poate greșesc.(ieri dimineață nu am mers la lucru, e vina mea, e drept, trebuia să explic în amănunt problema așa cum mi-am propus, sunt nesimțit din acest punct de vedere) Dăm vina pe incertitudine, ce noroc că nu există în codul penal pedeapsă pentru ipocrizie. și crezi că pot uita, Sandule, binele ce mi l-ai făcut lăsîndu-mă să sparg pietrele alea când puteai să o faci singur? Vezi, pentru mine e un lucru mare, problemă de esență, o chestie absolut banala în ochii altuia.
29.08.2018 ideologie fantezistă din data de 20.08.2018.
Când stau cu pixul în mână și-mi urmez liniștit firul unei idei, vacarmul crește în jur, se învolburează spectatorii nedoriți, sala de ședințe devine neîncăpătoare și promisiunile celor care ar trebui să fie indiferenți, se încalcă împrăștiindu-și trilurile litigioase în toate cele patru zări și cum trăim într-o lume prea mare pentru a duce greul trilului singuri, apelăm la cei de lângă noi care, la rândul lor, apelează la ajutorul celor dispuși să-l ofere; apoi, se face liniște care și aceasta, la rândul ei, rupe tăcerea scoțînd la iveală cântările celor liniștiți ce-abia mai șușotesc un cântec de chemare la arme care fusese undeva, cândva, la origine, un cântec de leagăn. Și cum: '' socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă'', nici gura oratorului nu vorbește pe înțelesul sutașului și placul boierului(în original sutanei).
